Un militant Greenpeace a intrat cu parapanta într-o centrală nucleară franceză

Un militant Greenpeace a intrat cu parapanta într-o centrală nucleară franceză
Publicat: 02/05/2012, 15:46
Actualizat: 08/06/2012, 14:36

Un militant al organizației Greenpeace a intrat miercuri dimineață în centrala nucleară franceză Bugey (centru-est) cu o parapantă cu motor, după care a fost reținut, au anunțat jandarmii și organizațiile pentru apărarea mediului, relatează AFP.

„Un militant al Greenpeace a ajuns cu un paramotor în jurul orei 07.40 (06.40 ora României) dimineața. El a survolat centrala, a lansat o fumigenă, apoi a aterizat în interior, unde a fost arestat”, a declarat pentru AFP jandarmeria departamentului Ain.

„Obiectivul acestei acțiuni este adresarea unui mesaj celor doi candidați din alegerile prezidențiale (Nicolas Sarkozy și François Hollande), care neagă riscul nuclear. Vrem să ilustrăm o agresiune externă, de tipul prăbușirii unui avion”, a declarat pentru AFP Sophia Majnoni, responsabilă cu probleme nucleare în cadrul Greenpeace France.

EDF, întreprinderea publică ce exploatează centralele franceze, a dat asigurări că acest act nu pune în cauză siguranța instalațiilor nucleare.

„Siguranța instalațiilor nucleare nu a fost niciun moment pusă în pericol. Măsurile de securitate, care au fost consolidate la sfârșitul anului 2011, au permis o detectare și o reținere imediată a autorului intruziunii”, a anunțat grupul.

Miercuri, „la ora 7.38 (6.48, ora României), un militant Greenpeace a aterizat cu o parașută cu motor în incinta centralei nucleare de la Bugey, în afara zonei clădirii reactorului”, a confirmat grupul francez de energie electrică, adaugând că jandarmii însărcinați cu protecția instalației „au intervenit imediat și au reținut pilotul, în minutele imediat următoare”.

În decembrie, militanți Greenpeace care vreau să evidențieze probleme cu securitatea instalațiilor nucleare au efectuat o operațiune spectaculoasă, reușind să pătrundă în centralele nucleare din Nogent-sur-Seine (nord-est) și Cruas (sud).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Cascadorie periculoasă la „Românii au Talent”. Autorul are 72 de ani
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
×